Prea multa ura, prea multe intrebari, prea putine raspunsuri. Am incetat sa le mai caut...E inutil.
Ma simt altfel..altcineva. Lumea din jur se contopeste in ceea ce ieri, cu sfiala am fost, si mi-e atat de teama...Ca e atat de rea.. Asa a fost mereu, dar eu am crezut cu atata ardoare ca o pot schimba..Am sperat.. Atatea intrebari, atat de putine raspunsuri...
Sunt doar un prunc naiv, nascut din vise si speranta. Pasesc curajoasa,sperand sa gasesc "inceputul" pe care, oarba fiind, nu am puterea sa-l descopar decat contopindu-ma cu el. Naiva, pura, visatoare, cred prosteste ca va fi bine, dar odata cu trecerea acestui prag, ma pierd. Indoiala imi bate tare in piept dar drumul inapoi este inchis... L-a sters timpul. Furtuna de nisip din desertul in care ma aflu s-a dezlantuit. Mii de firicele de praf imi zgarie fata, sagetand-o. Inca un moment, si o lacrima imi spala obrazul...
O singura lacrima a fost de ajuns sa innece tot nisipul intr-o mare de amagire si regret. Acum ochii mei nu mai stralucesc de iubire, ci de ura. Am senzatia ca nu mai pot respira, ceva pe dinauntru ma macina... Imi incrunt sprancenele si, plina de suferinta, privesc dintr-un unghi stingher alti si alti "initiati" care se zbat in furtuna de nisip la fel ca si mine...Eu acum sunt de partea cealalta... Am intrat intr-un joc mult prea greu, cu prea putine reguli utile, cu prea multe obsesii si ambitii. Dar obligatoriu. Cu ochii reci, ragusita si lipsita de orice speranta,ma uit spre cer si strig. M-am pierdut cu totul, m-am schimbat...Acum lacrimile mele nu mai au puterea sa innece furtuni de nisip, dar continua sa curga neincetat... Prea multa ura, prea multe intrebari, prea putine raspunsuri..
Am incetat sa le mai caut...E inutil...

Andreea…Nimeni nu o putea descrie mai bine decat o facea ea…pura…realista..visatoare…vroia sa schimbe lumea cu propriile ei puteri…si o putea face daca viata o lasa sa isi continue drumul, fara sa i-l intrerupa cand aripile incepeau sa ii creasca!!!
SI EU TE IUBESC ANDREEA!!!Stiu ca e prea tarziu...dar asa suntem noi,oamenii, muritorii, ne dam seama de ceea ce iubim abia cand nu o mai putem face...