Pretuitii pe oamenii de laga voi in fiecare secunda a vietii, cu fiecare inspiratie si expiratie, e crunt sa pierzi o fiinta draga, pentru ca abia apoi sa iti dai seama ca trebuie sa tii la ei si sa le zici de fiecare data cat de importanti sunt in viata ta…sa le spui de fiecare data “te iubesc” sau “ vreau sa imi fii mai aproape” sa le spui tot ce simti pentru ei.
E incredibil cat de usor te poate parasi cineva , si cand te gandesti cat timp iti ia sa iti faci un prieten si sa ai incredere in el…
Alegeti-va prietenii sa pretuitii fara limite, fara rusine si fara inhibitii…ei sunt cei care va sunt alaturi si cei care au grija de voi,ei si familia…Aveti grija de oamenii dragi ca va scapa printre degete…spuneti-le in fiecare secunda cat inseamna pentru voi cei apropiati voua.
Pretuti feicare gest al lor, tineti minte fiecare moment frumos alturi de ei…pentru ca fara ei nu a-ti avea nimic..
Uniti-va si formati o “familie”, traiti in ea asa trebuie sa va simtiti alaturi de oamenii extraordinari care va sunt alaturi zi si noapte.
2 comentarii:
Va trebui sa recunosc ca mi-au dat putin lacrimile cand am citit postarea dvs:)
Aveti dreptate prin faptul k ar trebui sa marturisim persoanelor apropiate in fiecare zi ceea ce simtim si ceea ce reprezinta pt noi. DAR...dupa cum bn vedem nu o facem, pt k in viatza nu e totul atat de simplu si sunt lucruri, momente, evenimente care ne impiedica sa spunem sincer ceea ce simtim.
Toti ne credem nemuritori si niciunul dintre noi nu adoarme cu teama k a doua zi nu va mai fi, niciunul dintre noi nu traieste cu teama k nu va mai avea ocazia sa faca unele lucruri...
Si nu e vb de rusine si de inhibitii cum ati spus in postare, e vb k asa suntem toti: lasam de azi pe maine. "Lasa k maine il sun..lasa k maine ii spun k il iubesc..." si mai apare si orgoliul: "dar dc nu-mi spune el?", "mie de ce sa-mi pese?"
Pana vine momentul in kre persoana respectiva: prieten, parinte, coleg, dusman...MOARE. De abia atunci ne dam seama k orice cale de comunicare ne-a fost luata si incepem sa regretam. Si regretem degeaba, pt k "moartea" este singura etapa kre nu mai are cale de intoarcere, si ramane o problema fara rezolvare, o intrebare fara raspuns. Atunci singurul lucru pe care il putem face este sa ne resemnam, sa pastram AMINTIREA si sa incercam sa profitam de cei care au mai ramas printre noi. "sa profitam" in sensul de a ne bucura k ii avem langa noi.
Dar e prea greu pentru unii sa-si invinga orgoliul si reputatia sau pozitia in societate si asta ne face sa ne ferim sa spunem ceea ce simtim.
As mai fi continuat discutia la nesfarsit, dar e mai bine sa inchei k se cam termina spatiul destinat pt comentarii:))
Intr-un final, concluzia si nelamurirea mea este k dc trebuie sa pierdem o persoana k sa ne dam seama ce a reprezentat pt noi?
Ori suntem toti nebuni, ori ne-a intrat in minte ca numai cei slabi iubesc...ori nu mai vrem sa fim oameni...:|
Imi este foarte dor de tine! De tine cel care ai fost pana acum 2-3 ani, inainte de a te indeparta de toti. Imi este dor de vizitele tale surpriza, de tachinarile tale,imi este dor sa ma suni noaptea si sa imi spui "Coboara ca sunt la tine in fata blocului", imi este dor de prietenia noastra. Stiu ce s-a intamplat, nu te condamn, nici eu nu am facut nimic in aceasta privinta si imi este rusine. Nu ar fi trebuit sa te las sa faci asta.
Mama inca te mai iubeste mai mult decat pe mine. :)
Trimiteți un comentariu